duminică, 22 noiembrie 2009

PIB-ul Moldovei: Înapoi în 1969


În anul 1969, Produsul Intern Brut al Moldovei calculat în dolari la valoarea lor din anul 2005 era de 3,16 mlrd USD. După 40 de ani, respectiv în anul 2009 PIB-ul Moldovei este de 3,22 miliarde, sumă practic egală cu cea din 1969. Altfel spus în cei 40 de ani noi am bătut pasul pe loc. Ba chiar am regresat.
Între timp PIB-ul Ciprului, altă dată mai mic ca al Moldovei s-a majorat de 9 ori şi acum îl depăşeşte pe al nostru de circa 6 ori. PIB-ul Estoniei şi Letoniei era în 1969 de aproape două ori mai mare ca al Moldovei, iar cel al Lituaniei – de 4 ori şi ceva. În 2009, diferenţa este şi mai mare.

La nivel global în 1969 PIB-ul constituia 15 025 miliarde, suma în care ponderea SUA era de 28.3%, cea a Uniunii Europene (calculat pentru 27 de state) era de 38%, a fostei URSS (fără ţările baltice) – de 4,3% iar ponderea Chinei era minusculă – de doar 0,68%.
După 40 de ani, respectiv 2009, PIB-ul mondial este de peste trei ori mai mare (48 000 de miliarde dolari 2005), însă schimbările care s-au produs în ceea ce priveşte ponderile diverselor zone geografice, sunt semnificative.
Astfel, economia Uniunii Europene nu mai reprezintă decât aproximativ 29% din total, ponderea SUA a scăzut puţin, iar fostul spaţiu sovietic a coborât la o cotă de 2,5%, în timp ce zona Asiei şi Oceaniei, care include şi China, a ajuns să reprezinte 25,6% din PIB-ul mondial, dupa ce in urma cu 40 de ani nu reprezenta decât 14,6%.
China şi-a crescut ponderea mai mult de 10 ori, de la 0,68% în 1969, la aproape 7% in 2009.
Între 1969 şi 2009, economia chineză a crescut de peste 30 de ori.
În graficul de mai jos se poate observa evoluţia PIB-ului Moldovei în comparaţie cu ţările baltice şi unele ţări mai mici membre ale UE.

Toate aceste date legate de evoluţia PIB, populaţie, inflaţie, ratele de schimb utilizate pentru transformarea monedelor naţionale în dolari la cursul anului 2005 etc., au fost făcute publice de guvernul SUA şi pot fi vizualizate pe pagina WEB http://www.ers.usda.gov/Data/Macroeconomics/#HistoricalMacroTables

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu